Napraforgó kulcsosház Facebook
Locuri de atracție turistică din Transilvania
Mobil: 0036-70-2825449HURO
Logo
Casa la cheie Floarea-Soarelui
De ce acest loc de cazare?
Imagini despre casa de oaspeti
Ciubar de baie
Cerere de oferta
Locuri de atractie turistica
Contact

Lacu-Rosu

La 44 km de Casa Floarea-Soarelui se află Lacu-Roșu, una dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Transilvania. Dacă vă aflați în județul Harghita, mergeți neapărat să admirați acest loc. Este o posibilitate special pentru drumeții, fie cu prietenii, fie cu familia.

Legenda spune că muntele a ascultat rugile unei fete îndrăgostite, și a provocat ploi torențiale și aluncări de teren acoperind totul sub acesta, și pe Fazekas Eszter și pe cel care o ceruse în căsătorie. Astfel, din pârâu s-a format un lac, din care și acum se mai ridică trunchiurile brazilor. Păstorii din zonă au numit locul ca Lacul Ucigaș sau Lacu-Roșu.


Praid

La 30 de km de Casa Floarea-Soarelui putem vizita Praidul. Și-a căpătat denumirea despre un fel de plantă a cărei frunză are denumirea de "paraj", care seamănă cu spanacul, deoarece pe drumul sării, căruțașii care transportau sarea și-au hrănit aici caii păscând această plantă. Salina din comună și sarea de Praid sunt cunoscute deja pe plan mondial. Conține peste 80 de elemente minerale. Oamenii vin aici cel mai adesea în scop therapeutic, este recomandat pentru cei care suferă de astm, boli ale aparatului respirator, dar și pentru turiști. Este citadela turismului transilvan.

Salina găzduiește diferite evenimente, degustări de vinuri, expoziții de sculptură și pictură.

Putem vizita acest loc cu familia sau prietenii, și vom rămâne cu impresii de neuitat.


Lacul Ursu

În drumețiile noastre din Transilvania este obligatoriu să ne oprim la Sovata, la Lacul Ursu. Vom găsi lacul la 43 km de Casa de oaspeți Floarea-Soarelui, într-un cadru pitoresc. Este o perlă a naturii atât pentru cei din zonă cât și pentru turiști.

Concentrația de sare respectiv caracteristicile heliotermice atrag turiștii și vizitatorii. Lacul are forma unei piei de urs întins, de unde și denumirea.

Sovata este un loc excepțional pentru băi terapeutice, fiind recomandat pentru tratarea sterilității, respectiv artritelor. Nămolul negru are de asemenea caracteristici terapeutice.

În valea Munților Gurghiului, datorită concentrației ridicate de sare, în Lacul Ursu oaspeții parcă ar pluti la suprafața apei.

Datorită dezvoltării turismului, numeroase hoteluri își oferă serviciile, însă la preț ridicat. Casa Floarea Soarelui își așteaptă oaspeții la o distanță relativ mică, cu prețuri bune, accesibile turiștilor. Rezervați cazare acum la noi și profitați de ofertele noastre de preț personalizate!


Corund

Este un punct turistic din județul Harghita unde se întâlnesc tradiția și artele populare. Pe strada principală funcționează cu caracter permanent târg cu obiecte ceramice, suveniruri, cămăși și veste brodate cu motive secuiești. Ospitalitatea și amabilitatea celor de aici este de nedescris. Plimbăndu-ne pe străzile satului avem prilejul să admirăm numeroase porți sculptate cu motive secuiești.

Localnicii, până nu demult au practicat dansurile populare, au păstrat tradițiile. Secuii din Corund nu sunt faimoși doar pentru olărit, ci și pentru folosința iescii. Din aceasta au confecționat căciuli, pălării și decorațiuni.

În zilele noastre aceasta este considerată o sursă de venituri, oferind cu drag spre vânzare bunurile confecționate cu mâna lor proprie. Nu vă întoarceți din drumețiile ardelene, fără să vizitați acest loc.

Lupeni

Comuna Lupeni este situată pe ambele maluri ale râului Feernic (Nico), în apropierea Varfului Gordon. Și-a primit denumirea după invazia lupilor, care au atacat și caii localnicilor.

Turiștii sunt atrași de mormântul și casa părintească a lui Tamási Áron.

Principala ocupație a localnicilor este agricultura, creșterea animalelor, pe lângă care și producerea cărbunelui de lemn este o sursă de venit pentru secuimea din zonă. Și aici se resimt tradițiile, femeile se ocupă cu confecționarea de țesături, cusături și cergi. Pădurile constituie un patrimoniu special al satului, flora și fauna sunt un motiv pentru drumeții, fie cu prietenii, fie cu familia.


Odorheiu-Secuiesc

Din punct de vedere al numărului locuitorilor este al doilea oraș din județul Harghita, este capitala, centrul economic și cultural al secuimii. 97% din populație sunt de etnie maghiară. De-a lungul anilor s-a dezvoltat orașul, clădirile impozante, străzile frumoase atrag turiștii. Majoritatea vizitatorilor sosesc din Ungaria, aceștia sunt încântați să se plimbe aici. Dintre punctele de atracție turistică aș aminti Cetatea "Székelytámadt", Statuia din bronz a Secuiului din fier, Parcul Amintirilor reînnoit în anul 2004, Statuia Păsării Turul. Parcul Amintirilor din centrul orașului cuprinde busturile a 13 eroi, personaje istorice și artiști renumiți din Transilvania. În casa memorială Tompla László, putem viziona expoziția memorială despre viața și opera poetului, el a fost marele poet și translator al secuimii. Alte câteva persoane renumite care au trăit și și-au urmat studiile în oraș: scriitorul și povestitorul Benedek Elek, scriitorul Nyirő József, poetul Kányádi Sándor etc.


Borsec

Este una dintre cele mai căutate stațiuni climaterice și balneoclimaterice din țară. Apele sale minerale au devenit cunoscute datorită a doi intreprinzători vienezi, în secolul al XVI-lea. Comerțul cu apa minerală se datează cu începutul secolului al XIX-lea. La Borsec se găsesc peste 15 izvoare diferite ca conținut de potasiu, sodiu și magneziu, concentrația ridicată de dioxid de carbon este o caracteristică comună. Băile calde au efect deosebit asupra bolilor reumatice, apa administrată petru uz intern este recomandată în afecțiuni digestive, biliare și renale. Pădurea din apropiere, peisajul pitoresc atrage vizitatorii, traseele turistice ne conduc în Munții Făgetului, Vârful Solomon și Munții KözRez.

Pe lângă toate acestea localitatea a devenit renumită despre apele sale minerale, a fost premiată la mai multe expoziții de rang mondial, fabrica de îmbuteliere funcționează de aproape 200 de ani, actual apele minerale din Borsec sunt cunoscute în toată lumea.

Cerere de ofertă
Casa la cheie Floarea-SoareluiDe ce acest loc de cazare?Galerie fotoCiubăr de baieLocuri de atractie turisticaContactHarta site